C**** P********
InculpatB******* R*****
InculpatB******* R*****
InculpatL******* C******* A****
Parte civilăA***** B***** V*******
Parte civilăCondamnă inculpatele: 1.C.P. , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal, art. art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. c Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, calculat conform art. 110 Cod penal. În baza art. 1101 alin. 1 Cod penal obligă inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: Atrage atenţia inculpatei că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate înăuntrul termenului de încercare ori nerespectarea obligaţiilor impuse de către instanţă va atrage revocarea suspendării, conform art. 1101 alin. 3 Cod penal. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, ce va fi suspendată pe aceeaşi durată ca pedeapsa principală, în conformitate cu art. 71 alin. 5 Cod penal. 2.B.R. , la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c) şi alin. 21 lit. a Cod penal cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, art. art. 74 lit. c raportat la art. 76 lit. b Cod penal. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 (şase) ani calculat conform art. 862 Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal obligă inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: Atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 Cod penal. Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, ce va fi suspendată pe aceeaşi durată ca pedeapsa principală, în conformitate cu art. 71 alin. 5 Cod penal. Constată că părţile vătămate L.C.A. şi A.B.V. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. În baza art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecăţii, în cuantum de 300 lei (deleg. nr. 9404/2009) va fi plătit Baroului de Avocaţi Iaşi din fondurile speciale ale M.J.L.C. În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatele să plătească statului, C.P. suma de 300 de lei iar inculpata B.R. suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpata C.P. şi părţile vătămate şi de la comunicare pentru inculpata B.R. .
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 03.02.2010.
pentru administrarea probelor