M********* V*****
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul M********* V*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, împotriva procesului-verbal seria CC nr. 2187774/7.03.2009. Modifică procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 2187774/7.03.2009, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului să nu mai săvârşească fapte contravenţionale. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2009.
Apreciază că se impune amânarea cauzei pentru când se va comunica petentului un exemplar de pe întâmpinarea depusă de organul constatator, în vederea luării la cunoştinţă de conţinutul ei şi eventual a formula un răspuns şi de asemenea, se va pune în vedere să se prezinte în instanţă să propună probe, în dovedirea plângerii.