L*** A** C*********
InculpatSentinţa penală 295/8.12.2009. Condamnă inculpatul, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev şi ped de art 86 al 1 din OUG 195/2002 rep cu aplicarea art 74 şi 76 lit *d* C.pen, la 6 (şase) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpat să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocaţial din oficiu pentru avocat Iusco Viorica şi care se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
cauza se amana la data de 8.12.2009 , se va repeta procedura de citare cu inculpatul si martorul lipsa
Amână cauza la 24.11.2009, pentru cand se va cita inculpatul cu mandat de aducere la resedinta din Borsa