C**** T*** A********
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, aplicarea art.74 lit.a si c şi 76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpatul CRETU TONI ALEXANDRU la o pedeapsă de 9 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II-a) şi b cod pen. pe durata prevăzută de art. 71 cod penal În temeiul art. 81 cod pen. şi art. 71 alin. 5 cod penal Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor si a pedepselor accesorii pe o durată de 2 ani si 9 luni . Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 191 c.pr.pen. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocat oficiu in suma de 200 lei se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.03.2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 04-03-2010.
Acordă termen de judecată pentru a se cita martorul lipsă în CA Rosetti
Acordă termen de judecată în vederea citării maroeilor din acte cu mandate de aducere.
Amână judecata cauzei având în vedere protestele din sistemul judiciar.
termen pentru a fi citaţi martorii din lucrări cu mandat de aducere