M**** I***
ReclamantP****** A******** C******
PârâtAdmite cererea administratorului judiciar. Obligă pe pârâta Popescu Antoneta Camelia să aducă la masa credală suma de 29.170,87 lei cum rezultă din tabelul de creanţe. Definitivă.Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 26.X.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19 octombrie 2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 26 octombrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă un nou termen de judecată la data de 19 octombrie 2009 când are termen şi dosarul de faliment pentru a consulta şi actele din acesta. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată, pentru ca reclamantul M**** I*** să depună la dosar acte doveditoare în susţinerea cererii, din dosarul de faliment privind pe debitoarea SC MONDOTEX CAM SRL PITEŞTI , respectiv relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Argeş, raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei şi tabelul definitiv al creanţelor. Se citează pârâta, conform disp. art. 85 şi urm.c.pr.civilă. Amână judecarea cauzei la 05.10.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată, pentru lipsa de procedură cu pârâta, deoarece nu s-a restituit dovada de citare. Se citează pârâta , şi prin agentul procedural al instanţei. Pune în vedere reclamantului M**** I*** să depună la dosar acte doveditoare în susţinerea cererii, din dosarul de faliment privind pe debitoarea SC MONDOTEX CAM SRL PITEŞTI, respectiv relaţii de la Oficiul Registrului Comerţului Argeş, raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei şi tabelul creanţelor. Amână judecarea cauzei la 15.06.2009. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Trece cauza la completul C1 legal investit cu administrarea procedurii insolvenţei privind pe debitoarea S.C. MONDOTEX CAM SRL. Amână judecarea cauzei la 4.05.2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Aprilie 2009