A***** D*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 aprobată prin L. nr. 49/2006 cu aplicarea art. 74 lit. (a),(c) C.pen. şi art. 76 alin. (1) lit. (d) C.pen. condamnă pe inculpatul A***** D***** la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen.. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1,2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 160 lei reprezentând contravaloarea analizei toxicologico-alcoolice nr. 812, 813/09.06.2008 se va plăti Spitalului Judeţean Botoşani din fondurile M.J.L.C. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2009.