T**** E****
ReclamantT**** N******
ReclamantT**** M****
ReclamantS**** F******
ReclamantC***** Z**** P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii T**** E****, T**** N******, T**** M**** şi S**** F******, toţi cu domiciliul procedural ales în ..., în contradictoriu cu pârâţii PRIMARUL COMUNEI ZĂVOI şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ZĂVOI, .... Obligă pârâţii să elibereze certificatul de atestare fiscală solicitat de reclamanţi. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.02.2010.
Revenirea la adresa de la fila 54 dosar, prin care se va solicita pârâtului Consiliul Local al Comunei Zăvoi să precizeze dacă îşi însuşeşte întâmpinarea, depusă la dosar de către Primăria Comunei Zăvoi. Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, pentru un termen de judecată mai lung, formulată de reprezentantul reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2010, pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.01.2010.
Citarea pârâtului Primarul Comunei Zăvoi, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Revenirea la adresa de la fila 37 dosar, prin care se va solicita pârâtului Consiliul Local al Comunei Zăvoi să precizeze dacă îşi însuşeşte întâmpinarea, depusă la dosar de către Primăria Comunei Zăvoi. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2010, pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2009.
Scoaterea din cauză a pârâtei C***** Z**** P*** P***** şi introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Primarului Comunei Zăvoi, care se citează cu copia acţiunii principale, cu un exemplar al prezentei încheieri şi cu un exemplar al notelor de şedinţă, depuse la dosar la prezentul termen de judecată, de către reprezentantul reclamanţilor, precum şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare. Dispune emiterea unei adrese către pârâtul Consiliul Local al Comunei Zăvoi, prin care se va solicita ca acesta să precizeze dacă îşi însuşeşte întâmpinarea depusă la dosar de către Primăria Comunei Zăvoi, iar în caz afirmativ, să depună la dosarul cauzei înscrisurile despre care se face vorbire în întâmpinare. Amână judecarea cauzei la data de 04.12.2009, pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2009.
Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către reprezentantul reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la data de 20.11.2009, pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2009.
Comunicarea către pârâţi, a unui exemplar al înscrisurilor, depuse la dosar de către reprezentanta reclamanţilor. Pune în vedere pârâţilor să depună la dosarul cauzei întâmpinare, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 06.11.2009, pentru când se vor cita pârâţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.10.2009.