Dosar 2917/88/2009 din 11.12.2009

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2917/88/2009
Data dosar:
11.12.2009
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.05.2011 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Soluţionare

    Admite ca fondate apelurile declarate de Parchetul de pe Lângă Judecătoria Tulcea şi de inculpatul C****** B*****, împotriva sentinţei penale numărul 364 din 8 aprilie 2008 a Judecătoriei Tulcea. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, cu privire la neaplicarea de către prima instanţă a prevederilor art. 85 Cod penal, cu referire la sentinţa penală nr. 1428 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea, definitivă la 7.01.2008, precum şi cu privire la obligarea în solidar a inculpatului şi a părţilor responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către S.C. „Home Design” S.R.L. Tulcea şi a cheltuielilor judiciare către stat. Rejudecând pe fond; În temeiul art. 85 Cod penal. Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1428 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea definitivă la 7.01.2008. În temeiul art. 33-34 Cod penal. Dispune contopirea pedepsei de 3 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin hotărârea atacată, în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare. Menţine prevederile referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 522/2 mai 2007 a Judecătoriei Tulcea definitivă la 14 mai 2007 şi dispune executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 2 ani închisoare rezultată din contopire urmând ca în final, inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare. Înlătură obligarea părţilor responsabile civilmente C****** T******** şi Chiosea Uliana la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată către stat. Obligă inculpatul C****** B***** la plata sumei de 3.730,77 lei către S.C. „Home Design” S.R.L. cu titlu de despăgubiri civile. Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare la fond. Onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei se va vira din fondurile MJ ctre BA Tulcea, pentru avocat Niculache Mihaela. Menţine ca temeinice şi legale celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi 31 mai 2011.

  • Sedinta din data de 24.05.2011 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 31.05.2011

  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 24.05.2011

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Amână cauza

    lipsă procedură inculpat arestat Spania

  • Sedinta din data de 21.12.2010 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Amână cauza

    lipsă procedura inculpat, lipsa relatii Interpool

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 08:00

    Complet: CP6
  • Încheiere

    in vederea comunicarii relatiilor solicitate de Biroul Interpool

  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 11:00

    Complet: CP6
  • Încheiere

    lipsă procedură apelant-inculpat, se vor solicita relatii Biroului Interpol

  • Sedinta din data de 15.06.2010 la ora 11:00

    Complet: CP7
  • Încheiere

    acordă un nou termen pentru îndeplinirea legală a procedurii de citare cu apelenatul-inculpat, conf,art.177 alin.8 c.pr.penală.

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 11:00

    Complet: CP7
  • Încheiere

    indeplinire procedură citare apelant-intimat inculpat aflat in stare de detinere in Spania

  • Sedinta din data de 23.03.2010 la ora 11:00

    Complet: CP7
  • Încheiere

    lipsă procedură apelant-inculpat

  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 11:00

    Complet: CP6
  • Amânat

    în vederea desemnării unui apărător oficiu pentru inc., solicitarea fişei de cazier şi citarea acestuia cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 8:30

    Complet: CP6a
  • Soluţionare

    Admite cererea .

Flux dosar


Actualizare GRPD