S* P******** S**
PârâtO** M****
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, reprezentată prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREŞ, prin Adina Nicoleta Bercea, Director , cu sediul procesual ales în mun. Tg-Mureş, str. Zăgazului, nr.9, jud.Mureş, în contradictoriu cu pârâta S* P******** S** cu sediul în Reghin, str.Pandurilor, nr. 36, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. J 26/696/2003, cod unic de înregistrare 15507819, reprezentată prin Mureşan Laurian Dan, şi în consecinţă: Dispune dizolvarea pârâtei şi publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare pentru părţi. Cu drept de recurs în 30 de zile de la efectuarea publicităţii în condiţiile art. 237 alin. 3 şi 4, raportate la disp. art. 60 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 31/1990 ®, cu modificările ulterioare, pentru orice persoană interesată. Prezenta se comunică părţilor, către ORC în vederea înregistrării în registrul comerţului şi către D.G.F.P.Mureş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 7 aprilie 2009.