Dosar 294/199/2009 din 30.03.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 294/199/2009
Data dosar:
30.03.2009
Instanta:
Judecătoria Buhuși
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C2 P+C
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.74 lit. a şi 76 lit.d cod penal. Condamnă inculpatul M***** C********* , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică în sânge ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În baza art. 82 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a IIa, b cod penal. În baza art. 71 sl.5 cod penal suspendă pedeapsa accesorie aplicată inculpatului. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 191 cod pr. penală obligă inculpatul să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 600 lei din care 25 lei M.Public şi 35 lei M. Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 iunie 2009.

  • Sedinta din data de 01.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C2 P A
  • Amânat

    Amână cauza la termenul din 29 iunie 2009 pentru audierea martorilor din lucrări.

  • Sedinta din data de 18.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C2 P A
  • Amânat

    Amână cauza la termenul din 01 iunie 2009, ora 9,00 pentru audierea martorilor din lucrări.

  • Sedinta din data de 27.04.2009 la ora 09:00

    Complet: C2 P+C
  • Amânat

    Amână cauza la termenul din 18 mai 2009, faţă de cererea inculpatului de amânare a cauzei pentru angajare apărător ales

Flux dosar


Actualizare GRPD