O**** D*** L* C** L**** M******
ReclamantM***** M****
PârâtC****** L***** D* F*** F****** D*********
PârâtC****** J******** I****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale, excepţie invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamantul OPREA DICĂ, cu domiciliul ales în Bucureşti, Sector 3, str. Moise Nicoară, nr. 38A, bl. C3, sc. 1, et. 9, ap. 100, în contradictoriu cu pârâţii M***** M****, cu domiciliul în Comuna Dobroieşti, Bd. Prof. Victor Dumitrescu, nr. 82, Ilfov, PRIMĂRIA COMUNEI DOBROIEŞTI, cu sediul în Comuna Dobroieşti, Str. Cuza Vodă, nr. 1, Iflov şi PREFECTURA JUDEŢULUI ILFOV, cu sediul în Bucureşti, Sector 3, Str. Smârdan, nr. 3, în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constată conflict negativ de competenţă. Înaintează dosarul la Curtea de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2009.
Delibeând, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Cornetu, din data de 18.09.2009, prin care s-a luat măsura continuării protestului magistraţilor şi restrângerea activităţii, cu excepţia cauzelor penale ce au ca obiect măsurile preventive, urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care
Deliberând, pentru a da posibilitatea părţii reclamante să precizeze temeiul de drept al acţiunii introductive, sub sancţiunea suspendării prevăzute de art. 155 ind. 1 Cod proc.civ., urmează a amâna cauza şi a acorda termen, motiv pentru care,