Dosar 2982/333/2009 din 26.05.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86.alin.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2982/333/2009
Data dosar:
26.05.2009
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.86.alin.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.12.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Soluţionare

    Condamnă inculpatul M. V., la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare, cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a, al.2, art. 76 lit.d C.pen, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată prin Lg. 49/2006. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a tezaII, lit.b C.pen. în condiţiile prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, conf. art. 82 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul M. V. la plata către stat a sumei de 100 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 10.11.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Încheiere

    acordă termen pentru data de 8.12.2009 în vederea citării martorului din lucrări

  • Sedinta din data de 13.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Încheiere

    acordă termen la 10 noiembrie 2009 pt. citarea inculpatului, cu mandat de aducere şi pt. citarea martorului din lucrări

  • Sedinta din data de 08.09.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Încheiere

    Având în vedere aderarea de către preşedintele prezentului complet de judecată la forma de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, în materie penală şi împrejurarea că prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, amână judecata la termenul din 13.X.2009.

  • Sedinta din data de 16.06.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Încheiere

    admite cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatului şi acordă termen la datade 8 septembrie 2009 în vederea pregătirii apărării

Flux dosar


Actualizare GRPD