S*** V******* R****** S***
ReclamantS****** I*** C*******
PârâtS****** I*** C*******
PârâtHOT: Admite cererea precizată.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul Stamate Ioan-Cristian conf. disp. art.85 Cod pr.civ. şi pentru ca reclamanta S.C. Vodafone România să facă dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 140,48 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 1,2 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.
Pentru a se cita reclamanta S.C. Vodafone România S.A. cu menţiunea de a relua demersurile către Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa în vederea indicării actualului domiciliu al pârâtului Stamate Ioan-Cristian, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta, având în vedere că nu au fost comunicate aceste relaţii, sub sancţiunea suspendării cauzei conf. art.155 ind.1 Cod pr.civ.
Faţă de cererea modificatoare formulată de către creditoarea S.C. Vodafone România S.A. în baza art.132 Cod pr.civ. prin care se solicită judecarea cauzei pe calea dreptului comun şi pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a face demersurile necesare pentru a afla actualul domiciliu al pârâtului Stamate Ioan-Cristian în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu acesta conf. disp. art.85 Cod pr.civ.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu debitorul Stamate Ioan-Cristian.