F****** A***************
ReclamantT********* B*****
PârâtC***** D* A*** G*****
PârâtM********* E******** Ş* F*********
PârâtM********* J********
PârâtIa act de renunţarea la judecată.Cu recurs in 10 zile
Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Pentru ca reclamanta să-şi precizeze poziţia faţă de decizia pronunţată de C***** D* A*** G***** în dosarul nr. 705/44/2010
Incheiere suspendare art. 244 pct. 1
pentru ca reclamanta să faca dovada obiectului cauzei şi a stadiului de soluţionare al dosarului nr. 623/44/2009
fata de cererea de amanare
pentru a se preciza de catre reclamanta punctul de vedere fara decizia depusa de catre intimata
Faţă de Hotărârea Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Brăila din 31.08.2009, privind forma de protest de restrângere a activităţii, pentru a se discuta la următorul temen cu privire la cererea de suspendare si soluţionara pe cale amiabilă a litigiului
cerere lipsă apărare Min.Finantelor
pentru a se emite adresă către reclamantă în vederea prezentării la sediul instituţiei pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă
pentru a se solicita Tribunalului Brăila sa precizeze dacă contestatorea a făcut vreun demers pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă a cererilor cu care a investit instanţa şi dacă ai fost soluţionate.
repune cauza pe rol. T.12 mai.2009. pentru a se pune în discuţia părţilor rezolvarea cererii pe cale administrativă. Se va emite adresă către reclamantă să se prezinte în instanţă la termen. Se vor cita părţile.
amână pronunţarea la data de 17.04.2009
în vederea comunicării răspunsului la întâmpinări
pentru comunicare înscrisuri şi adresă reclamantă