P******** D* P* L**** T********* V*****
RecurentE****** A*****
Intimat InculpatS* O******* V**** I******** G**** S*
Intimat ASIGURATORŢ***** V******
Intimat Parte civilăŢ***** V*******
Intimat Parte civilăAdmite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva deciziei penale nr.168/A din data de 19 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2/288/2005. Casează în totalitate decizia menţionată şi menţine sentinţa penală nr.416 din 02 iulie 2008 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în acelaşi dosar. Obligă pe inculpatul E****** A***** şi pe asiguratorul SC Omniasig Vienna Insurance Group SA la câte 300 lei cheltuieli judiciare în apel. În recurs cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 iunie 2009, la Curtea de Apel Piteşti-Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Amână pronunţarea la 11 iunie 2009.
Admite în baza disp.art. 6 rap.la art. 171 c.p.p. cererea formulată de intimatul-inculpat. Se citează părţile la adresele indicate. Amână judecarea cauzei la 04.06.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 Mai 2009, la Curtea de Apel Piteşti – SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE