F******** M****** L*******
InculpatR***** S***** M****
Parte civilă- Admite cererea. Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei nr. 243/P/2009.
Condamnă pe inculpata, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174 alin.1, art.176 alin.1 lit.a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, la pedeapsa de 22 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal, pe o durată de 9 ani după executarea pedepsei principale. obligă inculpata să plătească părţii civile suma de 15.000 lei, daune materiale şi 100.000 lei, daune morale.
Amână pronunţarea la data de 22.12.2009, ora 14,00. Menţine starea de arest a inculpatei.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului.
Menţine măsura arestării preventice luară faţă de inculpată, ca legală şi temeinică.
S-a acordat termen la data de 04.11.2009 pentru completarea probatoriului şi pentru lipsa raportului de expertiză de la I.M.L. Iaşi. S-a acordat termen la data de 15.10.2009 pentru punerea în discuţie a măsurii arestării preventive a inculpatei.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului. S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei.
Amână judecarea cauzei la data de 19.08.2009, ora 10:00, în vederea adminsitrării probatoriului cu martori. Menţine starea de arest a inculpatei.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului.
S-a acordat termen pentru completarea probatoriului. S-a menţinut starea de arest a inculpatei.
S-a acordat termen la solicitarea apărătorului ales al părţii civile.
În tem.art.300 ind.2 rap.la art.160 ind.b C.p.p. mentine măsura arestării preventive a inculpatei
Faţă de lipsa de lipsa de procedură cu inculpata, acordă termen la 18.03.2009.