B******* C*********
Recurent InculpatRespinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în dosarul nr. 3013/120/2009, aflat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, cu termen de judecată în fond 11 ianuarie 2010, de către inculpatul B******* C*********, fiul lui Florian şi Lina, născut la data de 11 martie 1975 în Găeşti , judeţul Dâmboviţa , cu domiciliul în Găeşti , strada Cuza Vodă , bloc 41, scara A, ap. 15 , judeţul Dâmboviţa , CNP nr. *********0382, deţinut în Penitenciarul Mărgineni. Constată existenţa în cauză a autorităţii de lucru judecat în raport de încheierea din 15.10.2009 pronunţată de această instanţă, în acelaşi dosar de fond, definitivă prin decizia penală nr. 746 din 23.10.2009 pronunţată în dosarul nr. 3013,2/120/2009 de către Curtea de Apel Ploieşti. Măsura dispusă se comunică locului de deţinere, respectiv Penitenciarului Mărgineni. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 30 lei. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpatul aflat în stare de deţinere. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2009.