M**** V*****
ReclamantO** P***** S*
PârâtConstata perimata actiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în sedinţă publica azi.12.07.2011.
In temeiul art. 1551 C.pr.civ. suspendă judecata cauzei până când reclamantul se va conforma obligaţiilor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 18.03.2010. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Amână judecarea cauzei la 13.05.2010, pentru când emite adresă către reclamant, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să indice perioada pt. care solicită suplimentările salariale, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei. Citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2010, la Tribunalul Argeş, secţia civilă, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale întrucât excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauza este inadmisibilă. Termen în vederea continuării judecăţii la data de 18.03.2010. Se citează reclamantul. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Se citează reclamantul cu exemplar de pe notele scrise şi cu menţiunea să depună la dosar, formulat în scris, punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale cuprinse în disp. art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, precum şi a art. 28 alin.2 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, invocată de pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2009 , termen la care se reia procedura de citare cu părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 septembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2009 în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2009 la Tribunalul
Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2009. Se citează toate părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 aprilie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
În baza art 85 raportat la art 107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2009. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2009, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.