P******* I*** S***
PetentI***** H********
IntimatPentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, Având nevoie de timp pentru a delibera, Amână pronunţarea cauzei la data de 08.01.2010. Admite în parte plângerea formulată de petentul P******* I*** S***, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 3374082, încheiat la data de 28.04.2009, de către intimat şi înlătură sancţiunea dispusă prin acesta.. Menţine ca legal şi temeinic procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 3374527, încheiat la data de 28.04.2009, de către intimat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 08.01.2010.
Apreciind necesar soluţionării cauzei ca intimatul să depună la dosar atestatul de operator calificat în efectuarea de măsurători cu aparatul radar a agentului constatator Nani Sebastian, la data constatării contravenţiei, respectiv 28.04.2009, Pentru a se comunica un exemplar al întâmpinării, depusă la termenele anterioare de judecată cu petentul,
Întrucât titularul completului C6 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată,
Se va reveni cu adresă la intimat pentru a ni se comunica toate actele care au stat la baza încheierii procesului verbal seria CC nr.3374527, contestat,