C**** I****
Recurent ReclamantC******** L**** B**** H********
Intimat PârâtP******* B**** H********
Intimat PârâtS**********
Intimat IntervenientIa act de declaraţia reclamantei privind renunţarea la judecată. Respinge cererea intervenientei SC Autosun SRL pentru cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 octombrie 2012.
Respinge repunerea pe rol a cauzei. Menţine dispoziţia suspendării judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 392/208/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 martie 2012.
Respinge ca nefondată cererea de recuzare a preşedintelui C 4 civil, judecător Alina Mihuţ formulată de petenta C**** I****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 decembrie 2011.
Amână cauza la data de 12.03.2012, la cererea reclamantei, pentru a se judeca cererea de recuzare a preşedintelui completului de judecată, cerere formulată de reclamanta C**** I****.
Respinge repunerea pe rol a cauzei. Menţine dispoziţia suspendării judecăţii pronunţată prin încheierea din 20 septembrie 2010. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 iunie 2011.
În temeiul art. 244 alin.1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, dispune suspendarea cererii având ca obiect obligaţie de a face, formulată de reclamanta C**** I**** în contradictoriu cu pârâţii C******** L**** B**** H********, Primăria Băile-Herculane şi cu intervenienta S.C. Autosun Băile Herculane, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului 342/208/2010. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 20.09.2010-pentru depunere de concluzii scrise.
Acordă un nou termen de judecată-pentru când instanţa urmează a se pronunţa asupra cererii privind suspendarea cauzei.
Acordă un nou termen de judecată-pentru depunere de înscrisuri.
Acordă un nou termen de judecată- dată fiind şi cererea de amânare în acest sens depusă în scris la dosar de către pârâta primăria Băile-Herculane
În baza Hotărârii CSM nr. 38/15 01 2009, trimite cauza completului iniţial investit cu soluţionarea cauzei - C4 civil cu termen de judecată la 01 03 2010