N***** J*****
PetentI***** -****** M****
Intimatx Respinge plângerea contravenţională a petentului N***** J***** , în contradictoriu cu IPJ Mureş , privind procesul verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 4751712 din 9.11.2009 . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 29 martie 2010 .
pentru comunicarea materialului probator cu petenta, acordă termen de judecată la data de 29 martie 2010
xRecitarea petentului cu menţiunea să facă dovada celor susţinute în plângere. Recitarea intimatei cu menţiunea să depună întâmpinare . Intervenirea cu adresă la intimat cu menţiunea să facă dovada celor reţinute în procesul verbal de contravenţie , să depună înregistrarea video radar efectuată cu aparatul radar PYT 672000255, în data de 9.11.2009 , dată la care a fost încheiat şi procesul verbal seria CC nr. 4751 712 de către Poliţia Sighişoara pe numele petentului Nemeth Joszef , buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, atestatul aparatului radar, proba că aparatul radar şi-.a făcut autotestarea la pornire, atestatul operatorului radar . Amână judecarea cauzei la 22 februarie 2010.