M***** M******
Apelant ReclamantM***** J****
Apelant ReclamantP******* M*********** B*******
Apelant PârâtM*********** B************ P*****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.M şi M.J precum şi cel declarat de pârâţii P.M.B şi M.B prin p împotriva sentinţei cdivile nr. 783/F din 27 noiembrie 2008 a tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. 3061/112/2005 pe care o menţine. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din: 7.10.2009.
S-a dispus amânarea cauzei pentru data de 07.10.2009,ora 12,30,
S-a dispus amânarea cauzei pentru a se depune acte în probaţiune, pentru data de 7.09.2009.
S-a dispus amânarea cauzei pentru data de 29062009 pentru a se reveni cu adresă expert.
S-a dispus amânarea cauzei în vederea revenirii cu adresă pentru efectuarea expertizei.
pentru întocmirea unei adrese expertului numit în cauză în vederea efectuării lucrării de expertiză dispusă în cauză.
pentru ca reclamanţii apelanţi să depună la dosar o declaraţie autentificată, pentru întocmirea unei adrese către Tribunalul Bistriţa -Biroul local de expertize şi pentru a se depune la dosar documentaţia blocului de locuinţe din litigiu.
pentru comunicarea motivelor de apel.