Dosar 3061/314/2009 din 29.04.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3061/314/2009
Data dosar:
29.04.2009
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul T*** G*******, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi c) C. pen. cu referire la art. 76 alin. 1 lit. d) C. pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 81 alin. 1 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. C. proc. pen., atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. care atrag, în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni, revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 50 lei avansată din fondurile Ministerului Public. Cu apel în termen de 10 de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2009.

  • Sedinta din data de 09.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea la data de 16.09.2009. Pronunţată în şedinţă publică ,azi ,9.09.2009.

  • Sedinta din data de 02.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 09.09.2009. Pronunţată în şedinţă pjblică azi, 02.09.2009.

  • Sedinta din data de 08.07.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Ia act de cererea formulată de apărătoarea inculpatului, de renunţare la audierea martorilor P******* D***** V***** şi P******* M**** şi revine de la audierea acestora. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru ataşarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 2 septembrie 2009, ora 8.30, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 iulie 2009.

  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C6 Old
  • Amânat

    Admite proba cu înscrisuri în circumstanţiere. Se va emite adresă către Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Suceava să ne înainteze Sentinţa penală nr. 271/2007 cu menţiunea rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei la data de 8 iulie 2009, ora 8.30, pentru când se vor cita martorii din lucrări. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 iunie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD