M** - D******* G******* D* P********* B********
ReclamantR*** N****** M******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti împotriva pârâtului R*** N****** M******, având ca obiect restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie. În temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului pe teritoriul BELGIEI, pe o perioadă de 2 (doi) ani, cuprinsă între 2.12.2009 – 2.12.2011. Dispune comunicarea hotărârii şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră precum şi Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor Neamţ, conform art. 39 al. 3 din Legea nr. 248/2005. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2.12.2009.
Hotarare 1108 C din 02.12.2009LIPSĂ PROCEDURA DE CITARE CU PÂRÂTUL
Faţă de : - Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor Tribunalului Neamţ, nr. 9 din data de 31/08/2009, şi - Procesul – verbal încheiat la data 01/09/2009 cu ocazia Adunării Generale a personalului auxiliar şi conex din cadrul Tribunalului Neamţ,
S-a acordat termen pentru a fi citată reclamanta cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.