Dosar 3083/311/2009 din 17.06.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3083/311/2009
Data dosar:
17.06.2009
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.09.2009 la ora 09:00

    Complet: PA2
  • Admis apel

    D.P. 181/30.09.2009 Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S****** împotriva sentinţei penale nr.451/20.05.2009 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.3083/311/2009, privind pe intimatul inculpat O******** M****, desfiinţează în parte sentinţa sub aspect penal în sensul că în baza art.34 lit.b Cp sporeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul cu 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi înlătură aplicarea dispoz.art.81,82 C.p. privind suspendarea condiţionată şi în consecinţă : În baza art.86/1C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare compus din durata pedepsei închisorii aplicate şi intervalul de timp stabilit de instanţă de 2 ani şi 6 luni, conform art.86/2C.p. În baza art.86/3 alin.1C.p. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a)se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; b) va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c)va comunica si justifica schimbarea locului de muncă; d)va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Potrivit dispoz art.86/3 alin.2C.p. datele prev de lit b, c şi d se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art.359 alin.1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art.86/4C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea acesteia în întregime, în cazul comiterii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art.71alin.5C.p. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a si b C.p. aplicată de instanţa de fond, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale dispusă prin prezenta decizie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art.192 alin 3 C.pp, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei, rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 sept. 2009 la Tribunalul Olt.

  • Sedinta din data de 09.09.2009 la ora 09:00

    Complet: PA2
  • Amânat

    Pentru pregătirea apărării şi audierea intimatului inculpat, acordă termen la 30 septembrie 2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD