R*** I****
InculpatP****** L******
Parte civilăF***** A*****
Reprezentant legalÎn temeiul articolului 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, condamnă pe inculpatul R*** I****, , la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii. În temeiul articolului 81 şi articolului 82 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani şi în temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal. În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. În temeiul articolelor 14 şi 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 din Codul civil admite acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată P****** L******, şi în consecinţă obligă pe inculpat să plătească în favoarea acesteia suma de 11.127 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii. În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.350 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Nemeş Lucian şi care a fost avansat din FMJ în favoarea Baroului Cluj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2010.
Amana pronuntarea pe ziua de 15.09.2010
lipsa probe
lipsa probe
pentru a da posibilitatea partilor sa formuleze intrebari pentru partea vatamata si martora Popescu care urmeaza a fi audiate prin comisie rogatorie
lipsa probe
lipsa probe
lipsă probe
protest
lipsa aparare