C*** F******* C******
PetentI************ D* J******* J******* A****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petentul C. F. C.împotriva procesului verbal de contravenţie, seria JR, nr.723316/06.03.2009, întocmit de intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu sancţiunea avertisment. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la 14.10.2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2009
Încuviinţează probele solicitate de petent prin apărător aşa cum au fost formulate, proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Pune în vedere petentului prin apărător, să depună la dosar lista cu numele şi adresa martorilor în vederea citării. Se citează martorul intimatului Burcea Victor . Amână judecarea cauzei la 02.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2009.
Încuviinţează cererea petentului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător calificat. Amână judecarea cauzei la 03.06.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2009.