S* E******* S**
CreditorS* T** C******** S**
DebitorO****** R********** C********* C***
Parte civilăJ********** G*****
Parte civilăJ********** D**
Parte civilăAdmite, în parte, cererile lichidatorului judiciar. Închide procedura.
S-a acordat un nou termen în vederea continuării procedurii şi depunerii de către lichidatorul judiciar a raportului final
În vederea soluţionării dosarului nr. 186/1285/2010 privind cererea de antrenare a răspunderii materiale împotriva pârâtului ŢĂGOREAN BOGDAN MIHAI,
admis cererea adm.judiciar. Dispune intrarea debitoarei în procedura simplificată a falimentului. Termen -25.01.2010
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Comercial Cluj din data de 18.09.2009, prin care s-a hotărât continuarea restrângerii activităţii începută în data de 1.09.2009 în sensul amânării cauzelor cu excepţia celor având ca obiect ordonanţă preşedinţială, cereri de suspendare provizorie şi măsurile asiguratorii, faptul că sistemul judiciar este subfinanţat, activitatea de judecată neputându-se desfăşura în mod firesc, situaţie ce urmează să fie tot mai mult îngreunată, aşa cum se preconizează în modificările legislative pe cale a fi adoptate,
Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 21 septembrie 2009, sala 249, ora 10,00, termen dat în cunoştinţă părţilor prezente, pentru când administratorul judiciar va proceda la întocmirea, comunicarea şi predarea spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a raportului de activitate.
Admite cererea creditoarei. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoare. Ridică debitoarei dreptul de a-şi mai conduce afacerile. O numeşte ca şi administrator judiciar pe Popa M Consulting SPRL.