M****** V*****
InculpatÎn baza art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată condamnă pe inculpatul M****** V***** fiul lui Vazul şi Maria , născut la 23.08.1963 în Com. Boroşneu Mare, jud. Covasna, cetăţean român naţionalitatea română , stagiul militar satisfăcut , studii 8 clase, zidar la S.C. TISOT SRL Prejmer, căsătorit, cu antecedente penale, posesor al C.I. seria KV nr. 107245, CNP *********0701, domiciliat în Com. Valea Mare Nr.338, jud. Covasna la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drum public a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În conformitate cu art.71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 alin.1 lit. a teza II şi lit. b C. pen. În baza art.81 alin.2 raportat la art.81 alin.1 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare , potrivit art.82 C.pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În conformitate cu art.359 alin.2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen., arătându-i că dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.189 C. pr. pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei se include în cheltuielile judiciare avansate de stat. În conformitate cu art.191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 120 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.03.2010.
În vederea continuării cercetării judecătoreşti şi a audierii martorului Geamăn Mircea, amână judecata cauzei la data de 03 martie 2010, dată pentru care se citează martorul Geamăn Mircea cu mandat de aducere efectivă.
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână judecata cauzei la data de 10 februarie 2010, dată pentru care se citează martorii Lazăr Gheorghe şi Geamăn Mircea cu mandate de aducere.
În vederea continuării cercetării judecătoreşti, amână judecata cauzei la data de 13 ianuarie 2010, dată pentru care se citează martorii Lazăr Gheorghe şi Geamăn Mircea. Admite cererea în probaţiune cu înscrisuri formulată de inculpat prin apărătoarea acestuia.
Văzând ordinea cercetării judecătoreşti prevăzută de art.322 C.proc.pen. şi că nu a fost îndeplinit mandatul de aducere a inculpatului, amână judecata cauzei la data de 25 noiembrie 2009, dată pentru care se citează inculpatul cu mandat de aducere şi conform art.177 alin.4 C.proc.pen. prin afişare la sediul Consiliului Local Barcani. Se emite adresă către Postul de Poliţie Valea Mare – în atenţia Şefului de post – pentru a ne comunica persoana şi datele de identificare ale acesteia, care se face vinovată de neîndeplinirea mandatului de aducere a inculpatului M****** V***** pentru acest termen de judecată. După strigarea cauzei, la ora 12,42, se prezintă inculpatul M****** V*****, care primeşte termen în cunoştinţă, sens în care instanţa revine asupra dispoziţiilor privind citarea inculpatului cu mandat de aducere şi conform art.177 alin.4 C.proc.pen.
În temeiul art.6 pct.1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul a de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care o instanţă trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti; Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat; Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov din 01.09.2009, confirmată prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov din 18.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie, constată că se impune menţinerea formei de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, plasamentul minorilor şi a celor vizând suspendările provizorii. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, văzând şi protestul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor de judecată din ţară, urmează a se amâna judecata la un nou termen, amână judecata cauzei la data de 28 octombrie 2009, dată pentru care părţile păstrează termen în cunoştinţă.
Văzând ordinea cercetării judecătoreşti, admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public şi amână judecata cauzei la data de 23 septembrie 2009, dată pentru care se citează inculpatul cu mandat de aducere.
În vederea respectării dreptului la apărare, admite cererea formulată de apărătoarea din oficiu a inculpatului şi amână judecarea cauzei la data de 15 iulie 2009, dată pentru care inculpatul păstrează termen în cunoştinţă.