T***** M*****
InculpatA******** I**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 211 alin. 1 şi alin. 2/1 lit. c cod penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b cod penal, condamnă pe inculpatul T***** M*****, cu domiciliul în comuna Mereni, sat Ştefeni, judeţul Teleorman, la 7(şapte) ani închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b în condiţiile art. 71 cod penal. Deduce din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la data de 20.01.2009, la zi. Constată recuperat parţial prejudiciul cauzat de inculpat părţii civile A******** I** şi obligă pe inculpat să-i restituie părţii civile suma de 480 lei, reprezentând prejudiciu rămas nerecuperat. Menţine arestarea preventivă a inculpatului T***** M*****. Obligă pe inculpat să plătească 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 700 lei la urmărirea penală. Onorariu avocat din oficiu, Lungeanu Simona, în sumă de 200 lei, pentru asistenţa juridică acordată inculpatului T***** M***** în cursul judecăţii, rămâne în sarcina statului. Acordă domnului avocat Mugurel Lungeanu, onorariu avocat din oficiu, de la urmărirea penală, în sumă de 400 lei, pentru asistenţa judiciară acordată inculpatului T***** M***** la urmărirea penală, după orele 22,00. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea vătămată şi de la comunicare pentru inculpatul arestat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2009.
Menţine arestarea preventivă a inculpatului. Amână cauza pentru a fi aduşi cu mandat martorii din rechizitoriu care nu s-au prezentat la acest termen.
Citarea martorilor din rechizitoriu.
În baza art.300 ind.1 alin.1 şi 3 Cod procedură penală constată legală şi temeinică arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul T***** M*****, cu domiciliul în comuna Mereni,sat Ştefeni,judeţul Teleorman, recidivist, prin încheierea nr.2/21.01.2009 pronunţată de Judecătoria Videle în dosarul nr.106/335/2009. Menţine arestarea preventivă a inculpatului. Cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului din oficiu, Lungeanu Simona, în sumă de 100 lei, rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi 16.02.2009.