M***** P****
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** B***********
Recurent IntimatRespinge ca nefondat recursul. Fără cheltuieli de judecată.
În vederea emiterii unei adrese către Casa Judeţeană de Pensii Bihor pentru a solicita să comunice cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual ce i s-ar cuveni petentului, în următoarele variante: 1. Prin reţinerea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, aşa cum acesta solicită în prezenta cauză; 2. Prin aplicarea OUG nr. 100/2008, a Legii 218/2008 şi a OUG nr. 209/2008, începând cu 01 ianuarie 2010, de asemenea, să comunice dacă a achitat petentului sumele cuvenite conform sentinţei definitive, pronunţată în prezentul dosar de Tribunalul Bihor, s-a amânat judecarea cauzei pentru data de 21.01.2010.
Având în vedere întâmpinarea formulată de partea intimată, întrucât se impune comunicarea acesteia cu recurenta pâtâtă, cauza s-a amânat pentru data de 29.10.2009.