Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte actiunea civilă promovată de reclamantul Stan Gligor , în sensul că, constată că imobilul proprietatea pârâtului Marinache Mircea identificat în CF 14024 Medias sub nr. top. 4476/9 nu se identifică cu obiectivul fântână aflat în folosinta reclamantului Obligă pe pârâtul Marinache Mircea să inceteze orice acte de natura a-l tulbura pe reclamant în folosinta fântânii aflate in litigiu . Obligă pe pârâtul Marinache să plătească reclamantului suma de 91 lei cheltuieli de judecată partială Respinge orice alte cereri . Cu recurs în15 zile de la comunicare .
Hotarare 2805/2010 din 22.12.2010Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a da posibilitate părtilor să depună la dosar concluzii scrise , amână pronunţarea asupra cauzei civile la data de 22 decembrie 2010 orele 14,00.
Termen la 16 decembrie 2010 pentru a se reveni cu adresă la Tribunalul Sibiu spre a comunica persoana numită lichidator pe seama societăţii pârâte SC Agrovimed SA , precum şi sediul acesteia în vederea citării legale a acestei părţi. În continuare se va cita pârâta SC Agrovimed SA prin lichidator SC Insolv Consult SRL.
TERMEN LA DATA DE 11 NOIEMBRIE 2010, pentru când se va efectua adresă la Tribunalul Sibiu în vederea comunicării situaţiei pârâtei Agrovimed, respectiv dacă Insolv Consult IPURL mai are calitatea de lichidator a acesteia şi în caz contrar să indice care este noul lichidator.
TERMEN LA DATA DE 21 OCTOMBRIE 2010, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta SC Agrovimed.
Termen la 30 septembrie 2010 pentru a se cita partea pârâtă SC Agrovimed SA prin lichidator cu menţiunea de a depune la dosar toată documentaţia care a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare atât reclamantului cât şi pârâtului Marinache M., în caz contrar se vor lua măsuri de sancţionare procedurală .
Termen la 9 septembrie 2010, spre a da posibiltate reprezentanţilor părţilor să susţină interesele părtii pe care o reprezintă , urmând a se cita în continuare pârâta SC Agrovimed SA prin lichidator. judiciar Decade pe pârâtul Marinache Mircea din proba testimonială încuviinţată, omite audirea martorului Szasz Domokos şi revine asupra audierii acestuia .
Termen la 24 iunie 2010 în vederea obţinerii întregii documentaţii care a stat la baza contractului de vânzare - cumpărare a imobilului atât către reclamant cât şi către pârâtul Marinache Mircea şi în acest sens se va cita pârâta SC Agrovimed SA prin lichidator cu această menţiune . Admite cererea privind efectuarea unei cercetări la faţa locului şi stabileste termen pentru deplasarea instanţei la data de 18 iunie 2010 orele 11,00.
Teremn la 20 mai 2010 în vederea administrării probei testimoniale admise la un termen anterior , privind audierea martorilor propuşi de către pârâtul Marinache M. cât şi pentru administrare probei privind interogatoriu pârâtei SC Agrivimed SA Mediaş, urmând ca părţile să depună la dosar lista întrebărilor formulate în termen de 48 ore sub sancţiunea decăderii din probă .
Termen la 15 aprilie 2010 în vederea administrării probelor încuviinţate privind audierea martorilor propuşi de către părţi cât şi pentru efectuarea expertizei tehnice topografice , pentru care se va efectua o adresă la Biroul Local de Expertize Tehnice Sibiu spre a comunica o listă de experţi în specialitatea topografie. Prorogă pronunţarea asupra cererii privind efectuarea unei cercetări la faţa locului, urmând a fi pusă în discuţie după ce raportul de expertiză tehnică va fi depus la dosar .
Termen la data de 11.03.2010 la completul C4 Normal iniţial investit deoarece nu sunt întrunite toate condiţiile pentru conexare.
Termen la 12 februarie 2010 pentru când se va transpune cauza la complet C 7 Normal , în vederea unei eventuale conexări a prezentei cauze la dosarul înregistrat sub nr. 3932/257/2009, urmând ca cererea de suspendare formulată la termenul de astăzi de către pârâtul Marinache Mircea să fie luată în discuţie în ipoteza în care nu se va dispune conexarea dosarelor.
Termen la 28 ianuarie 2010 faţă de lipsa de procedură cu partea pârâtă , care se va cita de la adresa comunicată de către Registrul Comerţului şi pentru a s stabili taxa de timbru cf. Exp. Notarilor Publici Alba în raport de actele dosarului .
Termen la 17 decembrie 2009, faţă de lipsa de procedură cu lichidatorul societăţii pârâte şi în acest sens se va efectua adresă la Registrul Comerţului pentru a comunica adresa sediului societăţii , urmând ca şi celelalte părţi să depună diligenţele necesare penru aflarea sediului unităţii.