Dosar 3101/90/2009 din 25.09.2009

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3101/90/2009
Data dosar:
25.09.2009
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.10.2009 la ora 08:00

    Complet: P9
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de petenta Direcţia Generală de Paşapoarte. Dispune restrângerea dreptului la libera circulaţie, al pârâtului pe o perioadă de 12 luni, în Elveţia, începând cu data pronunţării sentinţei. sentinţa se comunică părţilor, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Instituţiei Prefectului - Serviciul Public Comunitar, pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Vâlcea. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică.

Flux dosar


Actualizare GRPD