S********* P*********** D** Î*********** P*************
ReclamantC******* L***** Z**** G******
PârâtM********* P****** P*** P*****
PârâtC****** B****** C******* L***** Z**** G******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pe pârâţii Colegiul Liceal „Zinca Golescu” şi Centrul Bugetar Colegiul Liceal „Zinca Golescu” să plătească reclamanţilor diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi salariul minim garantat prin art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional 2007-2010, pentru perioada 01.01.2007-02.12.2009, în funcţie ce perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanţi, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul Municipiul Piteşti să vireze pârâţilor de mai sus fondurile necesare achitării acestor drepturi. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 02.12.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 26.11.2009 Se reia procedura de citare cu părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2009 la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.