S** M****** S****
CreditorS** M******** S****
DebitorAdmite cererea. Ordonă debitoarei să plătească creditoarei suma de 168.201, 37 lei reprezentând c/val. servicii de transport, plus dobânda legală calculată la această sumă, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe de plată. Cu drept la cerere în anulare în 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică azi 17.06.2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea la 17.06.2009.
În baza art.107 C.pr.civilă, pentru lipsă de procedură cu debitoarea, amână judecata. Se reia procedura de citare cu debitoarea, atât în baza art.85 C.pr.civilă, cât şi prin trimiterea citaţiei pe numărul de Fax, cu menţiunea de a depune întâmpinare şi acte în apărare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, instanţa putând considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, conform art.7 alin.4 din O.U.G. 119/2007. Termen dat în cunoştinţă creditoarei. Amână judecarea cauzei la 10.06.2009. Cu drept la cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.107 C.pr.civilă, pentru lipsă de procedură cu debitoarea, amână judecata. Se reia procedura de citare cu debitoarea, în baza art.85 C.pr.civilă, cu menţiunea de a depune întâmpinare şi acte în apărare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, instanţa putând considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, conform art.7 alin.4 din O.U.G. 119/2007. Termen dat în cunoştinţă creditoarei. Amână judecarea cauzei la 27.05.2009. Cu drept la cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.107 C.pr.civilă, mâna judecata pentru lipsă de procedură cu debitoarea. Se reia procedura de citare cu debitoarea, în baza art.85 C.pr.civilă, cu menţiunea de a depune întâmpinare şi acte în apărare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii,în afara celor de ordine publică, instanţa putând considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului, conform art.7 alin.4 din OUG 119/2007. Termen dat în cunoştinţă creditoarei. Amână judecarea cauzei la 29.04.2009. Cu drept la cerere în anulare odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.