I************ D* P****** A* J******** T****
IntimatB****** N****** A***
PetentC***** Ş*****
IntimatConstată necesar a pune în vedere reprezentantei petentului să precizeze numele şi sediul societăţii de asigurare la care petentul avea încheiată poliţa de asigurare, în vederea introducerii în cauză. Că se impune introducerea în cauză a celui de-al doilea conducător auto implicat în accident, respectiv C***** Ş*****, Timişoara, str. Ţibleşului, nr. 14, ap. 2, jud. Timiş. Constată necesară amânarea judecării cauzei în vederea citării celui de-al doilea conducător auto implicat în accident, respectiv C***** Ş*****
Constată necesar a pune în vedere reprezentantei petentului ca până la termenul următor să precizeze dacă doreşte ca cererea privind acordarea de despăgubiri să fie soluţionată în acest dosar. Constată întemeiată cererea reprezentantei petentului privind amânarea judecării cauzei în vederea studierii întâmpinării şi pregătirii apărări