T******* A***
InculpatE*** E****
MartorD****** E****
MartorL***** D***
Martor propus de inculpat în apărareÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi c - art.76 lit.d Cod penal - pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală; Condamnă pe inculpatul T******* A***, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art.81 şi 82 Cod penal; Suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani.
Pentru ca instanţa să delibereze amână pronunţarea la data de 24.11.2009.
Pentru ca instanţa să delibereze amână pronunţarea la data de 17.11.2009.
Amânat în vederea administrării de probatorii şi efectuarea referatului de evaluare.
Amânat la solicitarea inculpatului în vederea respectării dreptului la apărare.