A***** V*****
PetentI***** B**** - P****** O** C********
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul A***** V***** împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr.3531696/02.07.2009, întocmit de către intimata IPJ BACĂU – POLIŢIA COMĂNEŞTI. Menţine procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 3531696, întocmit la data de 02.07.2009 de către intimata IPJ BACĂU – POLIŢIA COMĂNEŞTI, ca fiind temeinic şi legal. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 23.10.2009, ora 8,00, faţă de lipsa părţilor. Se emite adresă către intimată prin care să clarifice aspectul privitor la neconcordanţa dintre numărul autoturismului pe care apare montat aparatul radar, în procesul verbal fiind vorba de numărul autoturismului MAI 25482 iar în Buletinul de verificare metrologică se face vorbire de autoturismul Dacia Logan nr.B03CEG. Se citează petentul şi intimata cu menţiunea de a depune copia lizibilă a procesului verbal Seria C.C. nr.3531696 din luna Iulie 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 09.10.2009, ora 8,00. Se citează petentul cu copie întâmpinare şi intimata să depună copia lizibilă a procesului verbal de contravenţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2009.