P**** I*****
Reclamant INTIMATC******** L**** A* M*********** T********
Pârât RECURENTI************ S***** J******* T****
Pârât RECURENTS***** G******* N** 1* T********
Pârât RECURENTP******* M*********** T********
Pârât RECURENTRespinge recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Şcoala Generală nr. 16 Timişoara, P******* M*********** T********, împotriva sentinţei civile nr. 3743/20.11.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 3146/30/2008. Obligă pe recurenţii pârâţi la plata către reclamanta intimată a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara din data de 2 septembrie 2009, potrivit căreia începând cu data de 3 septembrie 2009 se vor judeca numai cauzele în materie penală privind doar verificarea mandatelor de arest care expiră, iar în materie civilă doar cauzele privind plasamentul minorilor şi răpiri internaţionale.
Constată necesar a se trimite dosarul preşedintelui Secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale, în vederea desemnării unui alt magistrat care să o înlocuiască pe d-na jud Raluca Panaitescu în compunerea completului de judecată