A************ F********* P****** P******
RecurentS* A** N****** B******* S**
Intimat CreditorS* A*** I********** S**
Intimat DebitorS* E******* C****** S**
Intimat CreditorS* R***** G***** C****** S** - L* U**** & A********
Intimat CreditorÎn baza art. 131 (1) din L 85/2006 dispune închiderea procedurii şi radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 135 din L85/2006 sentinţa de închidere va fi notificată Direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi ORC Argeş pentru efectuarea menţiunii de radiere precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 136 din L 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi Dispune plata către lichidator din fondul de lichidare a sumei de 3200 lei fără TVA reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.01.2012
Amână judecarea cauzei la 18.01.2012 pentru a se soluţiona irevocabil acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 9.11.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 09.11.2011 pentru a se soluţiona irevocabil acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.09.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 28.09.2011 pentru a se soluţiona acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.06.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 22.06.2011 pentru a se soluţiona acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.04.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 27.04.2011 pentru a se soluţiona acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.03.2011, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 16.03.2011 pentru a se soluţiona acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formează obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.12.2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână judecarea cauzei la 08.12.2010 pentru a se soluţiona acţiunea în răspunderea administratorului societăţii, ce formrază obiectul dosarului 953/1259/2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.09.2010, la Tribunalul Comercial Argeş
Pune în vedere lichidatorul judiciar să pună în vedere creditorului REGENT GRANDE COMPANY S.R.L., mai întâi, plata taxei de timbru în sumă de 120 lei şi a timbrului judiciar în sumă de 5 lei pentru declaraţia sa de creanţă, care nu a fost legal timbrată şi nici depusă în termenul limită stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii şi să notifice Tabelul preliminar completator al creanţelor întocmit după afişarea Tabelului definitiv, tuturor creditorilor incluşi deja în Tabelul definitiv, abia apoi urmând a fi pusă în discuţie repunerea în termenul de declarare a creanţelor a celor doi. Amână judecarea cauzei la 29.09.2010 şi pentru a se soluţiona acţiunea în răspundere a administratorului societăţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 iunie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş
În baza art.31 alin. 5 din Legea 85/2006 coroborat cu art.164 Cod proc.civ., conexează dosarul nr. 1603/1259/2009 la dosarul nr.314/1259/2009. Se va concepta în calitate de creditoare şi S.C. REGENT GRANDE COMPANY S.R.L. În baza art.85 Cod pr.civ., se reia procedura de citare cu creditoarea S.C. REGENT GRANDE COMPANY S.R.L. şi totodată se formulează adresă către aceasta prin care i se pune în vedere să achite taxa de timbru de 120 lei şi timbru judiciar de 5 lei, pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, prevăzută de art.20 alin. 3 din Legea 146/1997. Pune în vedere lichidatorului judiciar Oprea-Barac Ionel să verifice creanţa creditoarei S.C. REGENT GRANDE COMPANY S.R.L. şi, în măsura în care aceasta va achita taxa de timbru şi timbru judiciar, să fie avută în vedere şi creanţa acestei creditoare. Aprobă cererea lichidatorului judiciar privind decontarea din fondul de lichidare constituit conform art.4 alin.4 din Legea 85/2006 a sumei de 4.000 lei la care se adaugă TVA, reprezentând onorariu de lichidare datorat până la această dată. Acordă un nou termen în procedură la data de 23.06.2010, pentru inventarierea patrimoniului şi completarea Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, precum şi pentru verificarea creanţei creditorului REGENT GRANDE COMPANY S.R.L. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş
În baza art.16 alin.2 din Legea 85/2006, desemnează un Comitet al creditorilor pentru procedura de insolvenţă a S.C. S.C AUTO IMOBISHOUSE S.R.L. S.R.L. în următoarea componenţă: Banca Comercială Carpatica S.A., preşedinte al comitetului creditorilor şi S.C. ECHIPROT COMPANY S.R.L. şi S.C. AXA NETWORK BUSINESS S.R.L., membri ai Comitetului creditorilor În baza art.11 lit.d) din Legea 85/2006, confirmă administratorul judiciar votat de adunarea creditorilor în persoana practicianului în insolvenţă Oprea-Barac Ionel. În baza art.74 alin.1 din Legea 85/2006 R, dispune afişarea Tabelul definitiv al creanţelor la uşa instanţei. Acordă termen de judecată la 31.03.2010 în vederea continuării procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 decembrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.54 alin.5 raportat la art.107 alin.1 lit.D din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar Oprea Barac Ionel şi dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei S.C. AUTO IMOBISHOUSE S.R.L., creditori fiind S.C. AXA NETWORK BUSINES S.R.L. şi S.C. ECHIPROT COMPANY S.R.L. În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006 confirmă în calitate de lichidator judiciar pe practicianul în insolvenţă Oprea Barac Ionel cu o retribuţie de 1.000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Lege. În temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 25 noiembrie 2009. Dispune predarea în termen de 10 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment în procedură simplificată a debitoarei S.C. AUTO IMOBISHOUSE S.R.L., tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.113-115 din Legea 85/2006, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen pentru continuarea procedurii la 09.12.2009. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
În baza art.54 alin 3 din Legea 85/2006, amână judecata în vederea citării părţilor şi a administratorului judiciar pentru a supune dezbaterii propunerea privind intrarea în faliment a debitorului în procedură simplificată. Amână judecarea cauzei la data de 11.11.2009. Se vor cita părţile prin Buletinul procedurilor insolvenţei. Pronunţată în şedinţa publică din 28 Octombrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. A.N.B.S.R.L. pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. A. I. S.R.L.. În temeiul art.33 alin.6 raportat la art.1 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului S.C. A. I. S.R.L. În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Oprea Barac - Ionel pentru care stabileşte o retribuţie lunară de 1000 lei şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art.44 din lege, iar administratorului judiciar obligaţia prevăzută de art.45 din lege. Ridică debitorului dreptul de administrare. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei. Notificarea se realizează şi conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, şi într-un ziar de largă circulaţie Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţe la data de 6 noiembrie 2009. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 20 noiembrie 2009. Fixează termenul pentru depunerea eventualelor contestaţii la data de 29 noiembrie 2009. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor şi definitivarea tabelului creanţelor la 9 decembrie 2009. Stabileşte prima şedinţă a Adunării Creditorilor la data de 25 noiembrie 2009, ora 12 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art.54 din Lege la data de 28 octombrie 2009, precum şi rapoarte de activitate lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile şi justificarea cheltuielilor efectuate din fondurile existente în averea debitorului, cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii, un extras din acestea publicându-se în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Termen la 28 octombrie 2009 pentru continuarea procedurii. Definitivă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2009, la Tribunalul Comercial Argeş.
x
x
DISPUNE: În baza art.107 C.pr.civilă, pentru lipsă de procedură cu ambele părţi, amână judecata. Se reia procedura de citare cu părţile, în baza art.85 C.pr.civilă. Se formulează adresă către O.R.C.Argeş pentru a comunica Certificatul constatator al debitoarei, care să cuprindă istoricul acesteia. Totodată se recomunică debitoarei cererea de deschidere a procedurii insolvenţei. Amână judecarea cauzei la 27.05.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 aprilie 2009 la Tribunalul Comercial Argeş.