G**** L******* L****
ReclamantM********* T************** Ş* I**************
PârâtAm.pr.27.05.2010 IE/AC Am.pr.03.06.2010 IE/AC Respinge acţiunea ca neîntemeiată. IE/AC
Încuviinţează cererea reclamantei privind depunerea cererii pentru efectuarea concediului de odihnă în perioada 20-30 decembrie 2008. Pune în vedere pârâtului să depună în termen de 5 zile, prin serviciul registratură, cererea pentru efectuarea concediului de odihnă formulată de reclamantă şi aprobată pentru 20-30 decembrie 2008, în două exemplare, în copii certificate pentru conformitate cu originalul şi, în cazul în care nu se află în posesia sa, să precizeze în scris acest lucru. Admite cererea pârâtului de amânare a judecăţii pentru a studia înscrisurile depuse de reclamantă. Amână judecata şi acordă termen pentru administrare probe la data de 20.05.2010, ora 9:00, sala E01, Complet 8 Fond, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Pune în vedere pârâtului să depună răspunsul la interogatoriul formulat de reclamantă în forma prevăzută de Codul de procedură civilă, în termen de 5 zile, prin serviciul registratură, în două exemplare pentru comunicare şi reclamantei. Pune în vedere pârâtului să depună Hotărârea Consiliului de Administraţie al Societăţii Feroviare de Turism adoptată în luna martie 2009 prin care s-a evaluat îndeplinirea criteriilor de performanţă de către reclamantă, şi, în cazul în care nu există, să se comunice acest lucru.
Încuviinţează reclamantei proba cu actele solicitate şi-i pune în vedere pârâtului să depună Hotărârea Consiliului de Administraţie a Societăţii Feroviare de Turism adoptată în luna martie 2009 prin care s-a evaluat îndeplinirea criteriile de performanţă de către reclamantă şi să precizeze dacă în luna decembrie 2008 reclamanta se afla în concediu de odihnă şi să indice şi perioada în care reclamanta a figurat în concediu de odihnă în luna decembrie 2008. Încuviinţează şi proba cu interogatoriul pârâtului solicitată de reclamantă şi-i pune în vedere reclamantei să depună, în termen de 5 zile, interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtului. Încuviinţează pârâtului proba cu înscrisuri şi-i pune în vedere să depună, în termen de 5 zile, prin serviciul registratură, toate actele de care înţelege să se folosească, în două exemplare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul. Încuviinţează pârâtului proba cu interogatoriul reclamantei. Amână judecata şi acordă termen pentru administrare probe la data de 28.01.2009, ora 9:00, sala E01, Complet 8 Fond, pentru când părţile au termen în cunoştinţă iar reclamanta va fi citată cu menţiunea „personal la interogatoriu”.
Amână judecata având în vedere Hotărârea nr. 3/28.08.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a hotărât restrângerea activităţii începând cu data de 01.09.2009, şi protestul personalului auxiliar de specialitate
Admite cererea reclamantei de amânare a judecăţii pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea şi documentaţia depuse de pârât.