A*** S****
InculpatF****** N******
Parte vătămatăE*** E***
MartorA*** S****
InculpatA*** S****
InculpatÎn baza art. 26 cod pen. rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i cod pen. cu aplicarea art. 74 alin. 2 cod pen. raportat la art. 76 lit. c cod pen.: Condamnă pe inculpatul A*** S****, la o pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat. În baza art. 84 cod pen. anulează suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată aceluiaşi inculpa prin sent. pen. nr. 77/P/15.01.2009 a Judecătoriei Medgidia şi în baza art. 33-34 cod pen. contopeşte cele două pedepse. Astfel, inculpatul A*** S**** execută pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 cod pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului A*** S****, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat conform disp. art. 82 c.pen.
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.04.2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 31.03.2010
Amână pronunţarea cauzei la data de 24.03.2010.
Amânat pentru lipsa martorului din lucrări.
Amânat pentru lipsa de procedură cu inculpatul.
Amânat pentru lipsa de procedură cu inculpatul.
Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu părţile.
Acordă termen.