Dosar 3176/84/2009 din 05.10.2009

acţiune în constatare discriminare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3176/84/2009
Data dosar:
05.10.2009
Instanta:
Tribunalul Sălaj
Departament:
CIVIL
Obiect:
acţiune în constatare discriminare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2020 la ora 9:00

    Complet: COMPLET LM2
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de reclamantul M.C. şi în consecinţă, dispune lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 2393/19.10.2008 pronunţată de Tribunalul Salaj în dosar nr. 3176/84/2009, în sensul că diferenţele de drepturi salariale dintre indemnizaţiile procurorilor de la DNA şi DIICOT şi cele ale reclamanţilor recunoscute şi stabilite prin sentinţa menţionată, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia de bază lunară de încadrare, fiind datorate şi pentru viitor, începând cu data acordării lor şi până la încetarea stării de discriminare.Cu drept de recurs în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Sălaj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.01.2020.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 20.01.2020
  • Sedinta din data de 16.12.2019 la ora 8:30

    Complet: COMPLET LM2
  • Amână cauza

    lipsă procedură comunicat întampinarea

    Incheiere de sedinta din 16.12.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 8:30

    Complet: COMPLET LM2
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 28.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD