C******** J******* H*******
Recurent PÂRÂTF****** L******* D*******
Intimat RECLAMANTB**** Z**** D*******
Intimat RECLAMANTB***** G****** D*******
Intimat RECLAMANTG*** G***** I**** D*******
Intimat RECLAMANTRespinge cererea formulată de reclamanţii Fazakas Ladislau ş.a. pentru lămurirea dispozitivului deciziei civile nr.1472//R/16.07.2009 a şi de îndreptare a erorii materiale.
Având în vedere Hotărârile Adunărilor Generale a judecătorilor Curţii de Apel Tg. Mureş, din 19 august 2009 şi din 01 septembrie 2009, prin care s-a decis restrângerea activităţii instanţei, începând cu data de 01 septembrie 2009 şi amânarea cauzelor aflate pe rol la noi termene de judecată, conform planificării şedinţelor de judecată, amână judecarea cauzei la 28 septembrie 2009, fără nicio discuţie, termen dat în cunoştinţa părţilor prezente şi pentru care se vor cita părţile lipsă.
Admite recursul declarat de pârâtul C******** J******* H*******. Modifică în parte sentinţa atacată şi în consecinţă respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii Fazakas Ladislau, Gyengye Miklos, Ilonka Anna, Simon Emil şi de intervenienţii Zsok Levente, Sandor Tamas şi Balog Eross Barna. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Irevocabilă. Opinie separată: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C******** J******* H*******.
amână pronunţarea cauzei la 16 iulie 2009
Amână cauza pentru a se cere pârâtului recurent copia fişei postului fiecărui reclamant intimat.
-amânat în vederea comunicării unui exemplar din întâmpinare cu partea adversă,