P*** I***
Intimat ContestatorC*** J******** D* P***** B***********
Recurent IntimatRespinge ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată.
În vederea comunicării cu partea intimată a precizării depusă la dosar de recurenta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Bihor, Având în vedere desfiinţarea începând cu data de 01.01.2010 a completului 4 recurs, În vederea redistribuirii în mod ciclic a cauzelor, repartizate acestui complet, la celelalte complete de judecată ale Secţiei civile mixte, ţinând cont de încărcătura şedinţelor de judecată de la termenele ulterioare, se dispune transferarea cauzei la completul 1 recurs al Secţiei civile mixte şi amânarea judecării cauzei pentru data de 30 martie 2010
Având în vedere că recurenta intimata C*** J******** D* P***** B*********** nu a răspuns la adresa emisă la termenul anterior prin care s-a solicitat comunicarea cuantumului pensiei aferente punctajului mediu anual ce i s-ar cuveni contestatorului prin aplicarea OUG nr. 100/2008, a Legii 218/2008 şi a OUG nr. 209/2008, respectiv prin reţinerea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, precum şi dacă s-au achitat petentului drepturile stabilite prin sentinţa civilă nr. 186/LM/2009 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor.
Pentru a se emite o adresă către recurenta intimată CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Bihor, prin care să se solicite comunicarea cuantumului pensiei aferentă punctajului mediu anual ce i s-ar cuveni intimatului contestator P*** I*** în ambele variante, respectiv prin reţinerea unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani şi prin aplicarea OUG nr. 100/2008, a Legii 218/2008 şi a OUG nr. 209/2008, precum şi dacă s-au achitat petentului drepturile stabilite prin sentinţa civilă nr. 186/LM/2009 din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, se amână judecarea cauzei pt. data de 07 decembrie 2009.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Oradea din 31 august 2009, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor şi cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus.