A******** H*******
PetentÎndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi în cuprinsul încheierii nr. 132/27.03.2009 pronunţată în dosarul 3193/325/2009 al Judecătoriei Timişoara în sensul că se va trece denumirea corectă a petentei, respectiv Asociaţia Studenţilor Francofili Hexagone în loc de A******** H*******, cum eronat s-a menţionat. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.06.2009.
Admite cererea formulată de petenta A******** H*******, cu sediul în Timişoara în cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Lectoratul Francez, sala 042, Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 4, 300223, jud. Timiş. Autorizează înfiinţarea A******** H*******, având ca organ de conducere Consiliul Director, desemnat pentru o perioadă de doi ani, format din: preşedinte – Irimia Marilena, vicepreşedinte – Giurcă Adela - Margareta, secretar – Isac Alina – Mihaela, trezorier – Copil Monica Diana, membru – Ştefan Alexandra Emilia, conform actului constitutiv şi statutului asociaţiei certificate la data de 23.02.2009 de av. Gruneanţu Lazăr din cadrul Baroului Timiş, precum şi a actului adiţional la statutul şi actul constitutiv al asociaţiei, certificat la data de 12.03.2009 de av. Gruneanţu Lazăr din cadrul Baroului Timiş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Timişoara Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţata în şedinţa publică din 27.03.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2009 C4 PJ, pentru când reprezentanta petentei are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 Martie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2009 C4 PJ, pentru când reprezentanta petentei are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 Februarie 2009.