T******* N***
ReclamantS*** E****** S***** B******* - P*** R************ A**** A***
PârâtA**** A***
MartorD******* M****** p*** s**** p**** a* S** E****** S**
MartorA**** A*** p*** s**** p**** a* S** E****** S**
MartorAdmite contestaţie formulată de contestatorul T******* N*** în contradictoriu cu intimata SC. ETERNAL SRL Botoşani prin administrator judiciar Dascălu Lulu împotriva deciziei de concediere nr. 2151 din 30.06.2009. Constantă nulitatea absolută a deciziei nr. 2151 din 30.06.2009. Obligă intimata prin administrator judiciar, să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiar de la 1.07.2009 şi până la 13.01.2010, raportat la un program de lucru 1/4 norma. Ia act, de renunţarea contestatorului la capătul de cerere privind reintegrarea pe post. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 1o zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13.01.2010.
Având în vedere lipsa de procedură cu intimata cât şi referatul grefierului din cadrul Compartimentului Falimente, instanţa dispune citarea intimatei prin administratorul judiciar Dascălu Constantin – Lulu din Botoşani, strada Griviţa nr. 1, bl. 14 A, sc. A, ap. 1 Văzând lipsa relaţiilor cerute de la ORC Botoşani, dispune a se reveni cu adresă pentru a ne comunica actuala situaţia juridică a intimatei.
Având în vedere că precizările la acţiune depuse de reclamant şi trimise pârâtei cu adresa din 19.11.2009, care au fost restituite cu menţiunea destinatar mutat de la adresă, instanţa dispune a se cere relaţii de la ORC Botoşani privind situaţia judiciară actuală a acesteia şi de la Compartimentul Faliment privind procedura de insolvenţă,
Având în vedere precizările la acţiune depuse de contestator şi necesitatea comunicării către intimată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi a depune un punct de vedere, Văzând proba cu martori cerută de contestator, instanţa o admite, dispunând introducerea pe concept şi citarea martorilor Dumitriu Mihaela – prin serviciul personal al pârâtei, Airinei Florin domiciliat în localitatea Cătămărăşti Deal, judeţul Botoşani, şi Alin Alexa din Botoşani, strada Irişilor nr. 1 şi prin serviciul personal al unităţii,
Văzând că intimata nu a răspuns la relaţiile cerute prin adresa din 22 octombrie 2009 şi pentru a da posibilitatea contestatorului să depună în dublu exemplar precizări la acţiune, cu atenţionarea anulării cererii conform art. 133 Cod procedură civilă,
Având în vedere precizările făcute de contestator, instanţa dispune a se trimite adresă intimatei pentru a depune dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile precum şi dovezi privind activitatea desfăşurată de unitate în intervalul 25 mai – 30 iunie 2009, Văzând şi proba cu martori solicitată de contestator, instanţa urmează a se pronunţa după ce vor fi depuse înscrisurile de către intimată,