S*** T********** S**
ReclamantB** A****** A***
PârâtIa act de renunţarea la judecată
Amână judecata la data de 19 februarie 2010 pentru ca reclamanta să-şi motiveze petitul acţiunii sub sancţiunea suspendării lui în conformitate cu disp.art. 155 Cod pr.civilă
Amânat judecata la data de 18 decembrie 2009 pentru când reclamanta îşi va preciza în scris poziţia sa referitoare la cadrul procesual raportat la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de BCR SA pentru pârâta BCR-sucursala Aiud. Se va emite o adresă către BCR-sucursala Aiud şi reprezentantului acestei i se pune în vedere, să precizeze şi în caz afirmativ să facă dovada că a transmis reclamantei un exemplar al cererilor de înscriere a refuzurilor bancare aşa cum prevede art.13 din Regulamentul BNR nr.1/2001.
Amânat judecata la data de 20 noiembrie 2009 pentru a se cita reclamanta cu un exemplar din întâmpinare cu menţiunea să se pronunţe asupra excepţiei invocată de pârâtă prin întâmpinare
Amânat judecata la data de 23 octombrie 2009 conform Hotărârilor Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba din data de 31.08.2009 şi 18.09.2009.
Amânat judecata la data de 25.09.2009 în conformitate cu Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Alba din data de 31.08.2009