Dosar 3197/325/2009 din 24.02.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3197/325/2009
Data dosar:
24.02.2009
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă pe inculpatul C.N. la o pedeapsă de: - 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea reţinută în sarcina sa. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.

  • Sedinta din data de 22.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Încheiere

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 29.03.2010.

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Încheiere

    Amână pronunţarea la 22.03.2010.

  • Sedinta din data de 18.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 15 martie 2010, pentru când se citează inculpatul la adresa de domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Timişoara şi martorul din rechizitoriu R.A. la adresa indicată în rechizitoriu şi cu mandat de aducere efectivă în ceea ce îl priveşte pe martor. Se emite adresă către Baroul Timiş pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Pronunţată in şedinţă publică azi, 18 ianuarie 2010.

  • Sedinta din data de 16.11.2009 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2010, pentru când se citează inculpatul la adresa de domiciliu şi prin afişare la Consiliul Local Timişoara şi martorul din rechizitoriu R.A. la adresa indicată în rechizitoriu şi cu mandat de aducere efectivă în ceea ce îl priveşte pe martor.

  • Sedinta din data de 14.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    Desfiinţare complet. Termen pentru citarea inculpatului.

  • Sedinta din data de 16.09.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    Se citează inculpatul la adresa de domiciliu şi prin afişare la CLT şi martorul u mandat de aducere cu executare efectivă.

  • Sedinta din data de 12.08.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    Termen pentru citarea martorului cu mandat de aducere si pentru adrese DEIP si ANP pentu inculpat.

  • Sedinta din data de 03.06.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    În temeiul art. 177 al. 4 C.p.p. şi art. 183 C.p.p. se citează inculpatul cu mandat de aducere cu executare efectivă la domiciliul cunoscut şi prin afişare la Consiliul Local Timişoara. Încuviinţează proba cu martorul din rechizitoriu R.A. şi în consecinţă dispune citarea acestuia pentru următorul termen de judecată în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 06.05.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    In temeiul art. 177 al. 4 C.p.p. se citeaza inculpatul prin procedura speciala, respectiv prin afisare la Consiliul Local Timisoara. Omite audierea martorului R.A., urmand a se tine seama de declaratia acestuia data in cursul urmaririi penale.

  • Sedinta din data de 08.04.2009 la ora 09:00

    Complet: C5P
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la 06.05.2009, pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere. Dispune citarea martorului din rechizitoriu

Flux dosar


Actualizare GRPD