H***** L* I*****
Recurent InculpatS****** Î* D** S***** R**** D* P******* T*****
RecurentP******* L*******
RecurentP******* T*****
RecurentRespinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul Herciu Iulian(cu d.p.), părţile civile S.C. Pas în Doi S.R.L.(cu sediul), Pătraşcu Terezia şi P******* L******* şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, împotriva Deciziei penale nr. 78 din 12 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosar nr. 319/258/2008. Obligă inculpatul recurent şi părţile civile recurente la plata sumei de 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale în favoarea statului. Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.12.2009.
Amana pronunţarea asupra cauzei la data de 23.12.2009.
Pentru depunerea de concluzii scrise Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21.12.2009.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către partea civilă.
Termen 11.11.2009.
Având în vedere Hotărârile Adunării Generale a judecătorilor Curţii de Apel Tg.Mureş din 19 august şi 1 septembrie 2009, prin care s-a stabilit ca, în semn de protest pentru situaţia inacceptabilă creată faţă de puterea judecătorească, în următoarea perioadă să fie judecate doar cauzele care privesc doar măsurile preventive, se va proceda în conformitate cu aceste hotărâri, astfel că dosarul va fi amânat pentru data de 7 octombrie 2009.